Blog Fundatia Polisano

ianuarie 2025

Maria Sofia a fost salvată printr-o operație pe cord deschis în primele luni de viață, prin Fundația Polisano. Mama: „După ce am dat-o pe Maria din brațe și am rămas cu păturica goală”

Cristina este mamă de înger. Și ca orice mamă care a trecut prin cea mai mare durere imaginabilă, crede în minuni și în bunătate. Cristina este și mama Mariei Sofia, o mărgea de fetiță de un an și nouă luni, care la trei luni și jumătate a câștigat un maraton, fiind operată pe cord deschis cu sprijinul Fundației Polisano. Este cea mai mică maratonistă din lume. Totul bine, până nu a mai fost bine Maria Sofia a venit ca o minune,...

Cum a fost salvată Carina, la numai 11 luni, de Fundația Polisano, atunci când părinții nu au mai putut. „Ce ne lipsește în sistemul medical de stat este empatia”

Cum se face o operație pe cord deschis? Ca o prăjitură. Cu ingredientele potrivite, pricepere și multă dragoste. Ce înseamnă o familie armonioasă? Probabil pentru fiecare altceva. Doar văzându-le poza, înainte să îi cunosc, m-am gândit: ce familie frumoasă. Apoi, aflându-le povestea, pot spune că sunt o familie încercată, unită și armonioasă.  Roxana și Vlad s-au cunoscut de foarte tineri. Tot de foarte tineri au fost loviți de greutăți: Vlad a rămas în decursul unei perioade scurte fără ambii părinți...

Sánta Réka, medicul care dă șansa unei vieți normale copiilor vulnerabili, cu malformații cardiace: „Până nu reușesc să îi curăț de râie și de păduchi, nu îi pot trimite la operație”

Mária, Gabriella și Abigél, trei fete norocoase, sănătoase și frumoase. De ce norocoase? Pentru că viața le-a scos-o în cale pe doamna doctor Sánta Réka, de la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc. De ce sănătoase? Pentru că le-au fost operate inimioarele cu sprijinul financiar al Fundației Polisano. De ce frumoase? Pentru că așa sunt toți copiii. Atunci când am cunoscut-o, medicul Sánta Réka era de gardă la spital, făcea o mică pauză. M-au impresionat blândețea și zâmbetul care par...

Povestea gemenilor născuți cu o malformație cardiacă congenitală: De la „se va rezolva de la sine”, până la operația pe cord deschis

Petruț e ăl mare, David e mezinul. Sunt gemeni, îi despart 2 minute la naștere. Azi împlinesc 14 ani și, în loc să își facă buletinul, tocmai au trecut, cu o lună în urmă, cel mai greu test al maturității: operație pe cord deschis.  Operația pe cord deschis a propriului copilul este o încercare grea pentru orice părinte. Am stat de vorbă cu mame, am stat de vorbă cu tați care au trecut prin această experiență cu și alături de...

Fimia, fetița cu inima salvată datorită Fundației Polisano. O poveste despre curaj, iubire și implicare

O familie cu șapte copii. Nouă guri de hrănit, nouă suflete ce trebuie îmbrăcate, care au nevoie de căldură, de un acoperiș. Zi de zi. An de an. Unele zbateri rămân ascunse, deși se petrec direct sub ochii noștri. Greu-ușor, anii trec lăsând urme adânci pe chip și în suflet. Instinctul de supraviețuire e cel mai puternic, școala e pentru cei care au supraviețuirea asigurată. Pentru copiii care merg după lemne, ciuperci sau urzici, care nu au ce încălța...

noiembrie 2024

Paulică a fost salvat de Fundația Polisano după ce medicii nu i-au dat nicio șansă. „Să îl botezați, să aveți ce nume să treceți pe cruce”

Te-a întrebat cineva, vreodată, ce nume vrei să treci pe mormântul copilului tău? Nimic din veselia și vioiciune ei nu o trădează. Mariana răspândește bunătate și optimism. Nicio încruntare, nicio umbră în priviri, parcă nu ar avea un bebeluș operat pe cord deschis. A aflat în al doilea trimestru de sarcină că băiețelul ei se va naște cu o malformație cardiacă congenitală. Tetralogie Fallot, patru probleme într-o inimioară cât o nucă. A fost un șoc și o realitate greu de...