Te-a întrebat cineva, vreodată, ce nume vrei să treci pe mormântul copilului tău? Nimic din veselia și vioiciune ei nu o trădează. Mariana răspândește bunătate și optimism. Nicio încruntare, nicio umbră în priviri, parcă nu ar avea un bebeluș operat pe cord deschis.

A aflat în al doilea trimestru de sarcină că băiețelul ei se va naște cu o malformație cardiacă congenitală. Tetralogie Fallot, patru probleme într-o inimioară cât o nucă. A fost un șoc și o realitate greu de acceptat pentru o persoană pozitivă. Mariana și Gabriel au mers la mai mulți medici în speranța că cineva le va spune că toți ceilalți specialiști s-au înșelat iar băiețelul lor se va naște sănătos. Nu a fost așa cum sperau cu disperare.

Brăila nu putea asigura condiții optime pentru mamă și copil, a fost nevoie să nască la București. Imediat după naștere s-a confirmat diagnosticul. Intervenția se putea face în țară iar Paul a fost trecut pe listă de așteptare, în funcție de evoluția bolii și de degradarea stării lui.

Mariana plânge reținut în timp ce își amintește:

„Medicii au spus că îl putem opera în Germania cu 10.000 de euro. În momentul ăla mi-a fugit pământul de sub picioare, știindu-ne puterea financiară.”

Paul a trebuit să stea la incubator deși s-a născut la termen.

„A venit o doctoriță și mi-a spus că Paulică nu o să trăiască mai mult de 3 zile, o să moară. Mi-a spus: să îl botezați, să aveți ce nume să treceți pe cruce. Nu se zice așa unei mame care tocmai a născut. Mi-a dat toată viața peste cap, nu știam ce să fac. A doua zi am chemat preotul și l-a botezat în terapia intensivă. Am zis că dacă moare, măcar să aibă și el un nume. Era a treia zi de viață. Imediat după botez Paulică a deschis ochii și a zâmbit pentru prima oară. Până seara l-au scos din terapie. Apoi am avut acces la el, să îl iubesc, să îl drăgălesc pentru că până atunci nu m-au lăsat să îl țin în brațe, să îl mângâi. La 5 zile de la naștere ne-au dat drumul acasă”, povestește mama lui.

Doamnă, vreți să știți prea multe, e pe lista de așteptare și atât

Medicul neonatolog le-a recomandat părinților să închirieze un apartament în București în primul an din viața lui Paulică pentru a putea ajunge de urgență la spital, în cazul în care starea băiețelului s-ar fi înrăutățit brusc. Acest lucru nu a fost posibil din rațiuni financiare și din cauza faptului că soțul ei, Gabriel, avea slujba la Brăila.

În primele luni, Mariana a trăit mereu cu teamă. Băiețelul respira greu, i se albăstrea gurița, nu avea voie să vomite, să plângă mult, se dezvolta mai lent. Mergeau lunar la București, la examinare și medicul le-a spus că e pe lista de așteptare.

„Dacă am îndrăznit să întreb pe ce criteriu e făcută lista, că sunt atâția copii la nivel național, domnul doctor s-a supărat: Doamnă, vreți să știți prea multe, e pe lista de așteptare și atât. Păi și dacă îmi moare copilul acasă, eu pe cine sun, pe ce listă suntem? Că doar Brăila nu e peste drum, nu? Mi-a mai spus, la sfârșitul consultației, că nu am știut să îmi educ copilul să stea liniștit la examinare. Paul avea 4-5 luni. Am plecat cu nod în gât. I-am spus soțului că trebuie să luăm alte drumuri.”

Apoi starea lui Paul s-a agravat

Printr-o recomandare au ajuns la Spitalul Sanador unde au înțeles, în cele din urmă, gravitatea situației lui Paul. Fundația Polisano a reușit să îi asigure un loc în prima misiune operatorie din 8 mai 2023. Băiețelul avea 7 luni.

„Șase ore și jumătate a durat operația pe cord deschis. Stăteam pe hol și plângeam. A fost un maraton, am suferit împreună cu fiecare mamă căreia îi era luat copilul pentru operație. Fiecare mamă trăia cu frică la ușa sălii de operație. Când se auzea liftul, știai că vine cu targa și este dus în terapie. Greu, greu a fost. Plâng de câte ori îmi amintesc. M-am rugat cât timp a fost în operație, am promis Maicii Domnului că dacă îmi salvează copilul, nu mă voi mai vopsi niciodată. E micul meu sacrificiu drept mulțumire. M-am speriat atunci când l-am văzut ieșind din sala de operații, era umflat ca un pepenuț, plin de fire, vai și-amărăciune. Primele 48 de ore după intervenție au fost critice.”

Paulică a fost mascota misiunii, toată lumea l-a iubit

Paul are astăzi un aproape doi ani. Dacă până la intervenție evoluția a fost mai lentă, băiețelui a călcat pedala de accelerație după operație și a avut un salt fantastic. A început să meargă la 9 luni, e activ, jucăuș, curios. Și, mai ales, e mâncăcios. Preferații lui sunt ardeii umpluți. A început de curând să vorbească iar primul cuvânt a fost „tata”, spre satisfacția lui Gabi.

„Le-am cunoscut pe Cătălina și pe Diana de la Fundația Polisano. Sunt nobile, modeste, sufletiste. Dar, mai ales, sunt oameni. Omenia, înainte de toate. Cu frigiderul plin sau gol, cu șorțu-n brâu, oricând le aștept cu drag la noi acasă. Sper să nu ne uite, că noi nu le uităm. De Crăciun le-am trimis un cadou mic, prin curier. Am avut atâta bucurie… A fost bucuria mea. Să știe că mă gândesc la ele. Lucrurile mărunte fac diferența în orice. Nu îmi amintesc momente din viața mea cu Paulică de cocuță, emoțiile și teama cred că mi-au afectat memoria. Deocamdată suntem liniștiți și fericiți, dar Paul va mai trece în adolescență printr-o intrevenție chirurgicală.”

După această experiență Mariana și-a promis că va sprijini mamele aflate în situație similară cu a ei. O mămică din Arad cu copilașul operat tot cu sprijinul Fundației Polisano, alta din Bacău, a treia din București, mamă de trei copii, cel mic cu Tetralogie Fallot. Toate aceste mame au trecut puțin mai ușor prin diagnostic, investigații și intervenții datorită informațiilor primite de la Mariana, a empatiei și a grijii cu care le-a înconjurat.

„Omenia nu ține de ai sau nu ai. Omenia o ai, sau nu o ai. Punct.”