Antreprenorii din Sibiu fac concurs de fapte bune

Marți, 13 Decembrie, la Cercul Militar din Sibiu, peste 100 de antreprenori din Sibiu fac concurs de fapte bune. Și-au reunit forțele pentru a sprijini trei ONG-uri din Sibiu în activitatea lor.

Asociația Luthelo

Asociația Luthelo a fost înființată cu obiectivul sprijinirii persoanelor afectate de violență domestică în vederea depășirii situației de criză, prin acordarea de ajutor în vederea relocării, identificării și acoperirii costurilor unei locuințe pe termen limitat, dar și a achiziționării sau procurării produselor de prima necesitate.

Asociația de Poveste

Asociația De Poveste are scopul de a susține copiii și tinerii din centrele de plasament din județul Sibiu în vederea dezvoltării lor personale și profesionale și integrării în comunitate prin metode non-formale de educație, workshop-uri formative și programe de sprijin.Toate acestea sunt realizate cu sprijinul și sub îndrumarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.

Fundația Polisano

De 7 ani,se implică în sănătatea comunităţii prin proiecte de tratament, prevenţie şi informare, educaţie pentru sănătate, dar şi dotarea spitalelor din România. Un loc important în preocupările sale îl au copiii cu malformaţii cardiace, pe care îi ajută la diagnostic şi tratament cu sprijinul unor echipe medicale internaționale partenere. Prin acest proiect, echipe din Anglia, Suedia şi Germania vin în România de câteva ori pe an pentru a trata copii cu boli cardiace grave din toată ţara. De la începutul activităţii sale, Fundația Polisano a ajutat între 30 și 40 de copii pe an, să primească intervenţia cardiacă salvatoare.

Antreprenorii s-au mobilizat și vor “sponsoriza” evenimentul cu mâncăruri gătite chiar de ei, dar și cu băuturi atent selecționate, împreună cu deserturi fine, pe care ne invită să le “achiziționăm” cu donație minimă pentru cele trei cauze.

Antreprenorii vor concura să susțină cele trei cauze cu multă imaginație, pe care și-au pus-o atât în componența bufetului, cât și în alte modalități prin care să susțină cauza aleasă.

În cadrul evenimentului, vor avea loc o tombolă, un bazar, se va asculta muzica live, dar vor fi și multe alte surprize pentru o atmosferă de sărbătoare și apartenență la comunitate.

Antreprenorii care s-au mobilizat pentru faptele bune sunt  parte a comunității globale de networking – BNI – Business Networking International, care marchează prin acest eveniment aniversarea a doi ani de existență la Sibiu.

„Suntem un grup de oameni faini, antreprenori din Sibiu, care se ajută reciproc. Încrederea și susținerea colegilor mi-au fost de mare folos. Pentru mine, BNI a venit într-un moment de răscruce, în plină pandemie. ”, mărturisește Ioana Nechifor, proprietar City Flowers by Ioana, membru fondator în BNI Sibiu.

Intrarea la eveniment este liberă, marti 13 decembriee, începând cu ore 18h, la sediul Cercului Militar Sibiu. Cei care doresc sa susțină cele 3 organizații menționate, o pot face atât prin prezența și cumpărăturile la bazar, cât și prin donații directe în conturile asociațiilor:

Asociatia Luthelo, cont RO86BTRLRONCRT0507098201

Asociația De Poveste, cont RO52RNCB022715373204000

Fundația Polisano, cont RO69BRDE330SV84826373300.

Share this post