Kiki-Teodorescu sau cum să faci din imposibil doar o etapă dintr-un vis
Lăcrimioara-Kiki Teodorescu e argumentul cel mai puternic pentru care, atunci când pasiunea nestăvilită pentru un vis e dublată de o imensă perseverență, face din imposibil doar o chestiune de opțiune personală și un obstacol ce își pierde cu totul din consistență.
Înainte de a fi mamă şi soţie, Kiki este un om care schimbă vieți. Implicată într-o mulțime de proiecte de caritate (Fundația Polisano, Crucea Roșie, Clubul Comunitar Sportiv, ca să numim doar câteva dintre ele), atleta sibiană și-a făcut un scop în sine din a își seta obiective care să ne facă să credem că la orice vârstă, în orice context, atunci când îți dorești cu adevărat să îți atingi un vis, nimic nu îți poate sta în calea reușitei.
Acum, Kiki a plecat spre marele ei vis ̶ cel mai important moment din cariera sa de triathlonistă ̶ , acela de a scrie istorie atât pentru sportul sibian, cât mai ales pentru cei care, datorită ei, pot avea șansa la care visează. Sâmbătă, 16 septembrie, va participa la celebra întrecere Ironman Italy Emilia-Romagna, ce va avea loc la Cervia. Va fi prima cursă Full-Ironwoman din palmaresul său de sportivă. Se înscrie în această celebră competiție din postura primei sportive sibiene care participă la o astfel de întrecere de anduranță fizică. Provocarea cu care se confruntă de această dată este aceea de a ieși învingătoare la finalul unor probe cu totul excepționale: va înnota aproape 4 km, va pedala în jur de 180 de km şi va alerga un maraton, adică 42, 2 km. După o vară întreagă de antrenamente epuizante și un efort susținut, în ciuda tuturor obstacolelor, nu s-a lăsat descurajată de complexitatea probelor și e prima care crede că se va întoarce învingătoare. Atleta sibiană este optimistă, dispusă să-şi depăşească propriile limite şi abia așteaptă să își împlinească visul!
”Pentru inima fiecărui copil care bate și poate fi ajutată”
„Am ajuns pe ultima sută de metri, iar în 16 septembrie voi participa la cursa IronMan Italia. Vă aştept să fiți alături de mine. Cred că este momentul să îmi duc la îndeplinire visul de a deveni o Ironwoman într-o cursă Ironman. De când am început să alerg am ales cursele de anduranță, am simțit că mi se potrivesc și de fiecare dată am reușit datorită ambiției, curajului, voinței, perseverenței, seriozității și orelor de antrenament deloc ușoare. Așa cum am făcut-o de nenumărate ori, și de data aceasta am ales să sprijin un proiect aproape de sufletul meu, proiectul „Inimi Sănătoase pentru Copii” al Fundatia Polisano. Astfel, voi înota, bicicli și alerga pentru inima fiecărui copil care bate și poate fi ajutată. O cursă Ironman este o luptă de zi cu zi la antrenamente, la fel cum personalul medical duce lupte grele pentru fiecare inimă de copil care se antrenează să bată. Pe voi, prietenii mei, cei care citiți aceste rânduri, vă îndemn să veniți alături de mine și să donați ca să ajutăm inimile ce vor înota, vor bicicli sau alerga, sănătoase! Vă mulțumesc!”, e gândul cu care Kiki Teodorescu pornește spre această redutabilă competiție.
Alături de Kiki!
Nu fiecare din noi putem fi Kii Teodorescu. Și aceasta, din cauză că noi încă nu ne-am găsit curajul, timpul, perseverența și partea aceea de suflet care să ne facă eroii propriilor noastre vise. În această etapă însă fiecare putem să o sprijinim pe atleta sibiană pentru a fi parte din visul ei. Pentru că visul ei e mobilul pentru o lume mai bună, în care generozitatea și bucuria de a face bine celorlalți poartă un nume. De această dată, e numele ei. Noi putem fi pre-numele unor astfel de proiecte. Pentru ca nimeni, niciodată, să nu poată spune că imposibilul nu e posibil! Suntem alături de Kiki! Haideți să fim parte din visul ei!
Sponsorii sportivei sibiene (Super Mama, BallanSportswear) au crezut de la început în ea. Acum e rândul nostru.