Ce poți face într-un weekend? O ieșire în natură, o curățenie generală sau o operație pe cord deschis.

Matei s-a născut sănătos, dorit și iubit. Până la doi ani și jumătate părinții lui, Andreea și Lucian, au trăit cu iluzia unui copil sănătos. E drept că era vesel și activ și nu prezenta niciun simptom clasic. Totul a pornit de la o enterocolită pentru care a ajuns la urgențe. La externare, un medic atent a sesizat ceva în neregulă la inimioara lui Matei și i-a îndrumat pe părinți spre un consult de specialitate. Prima reacție a fost de neîncredere: acum, în prag de plecat acasă, unde Sofia, surioara mai mare, își așteaptă fratele cu nerăbdare, ne spuneți că avem o problemă și mai mare? Din acest punct încolo medicii parcă s-au înțeles între ei. Atât la Brașov, cât și la Sibiu au dat același verdict: malformație cardiacă congenitală. Părinții au avut nevoie de timp să înțeleagă cum poate o hârtie să transforme un copilaș sănătos, într-unul bolnav. Un copilaș activ și fără simptome, într-unul cu inimioara bolnavă.

”Credeam că e puțin leneș, că s-a obisnuit să îl duc pe bicicletă la grădiniță și că nu vrea să meargă pe jos, de aceea spune că îl dor picioarele.” 

Matei a rămas sub observație de specialitate dar, un an și jumătate mai târziu, când gaura din inimioara lui s-a mărit în loc să se închidă, medicii specialiști au hotărât că așteptarea nu mai are sens. Matei avea aproape patru ani și nevoie de intervenție chirurgicală pe cord deschis. 

Andreea s-a albit la față atunci când a aflat costul operației care urma să aibă loc peste zece zile. Matei avea șansa intervenției salvatoare în plină pandemie dar costurile depășeau mult posibilitățile familiei care a reușit să strângă aproape jumătate din suma necesară. Restul a fost acoperit de Fundația Polisano. Prima întâlnire cu Cătălina Costache, directorul executiv al Fundației Polisano, a fost în timpul orelor grele de așteptare, atunci când frica și îngrijorarea ating cote de neimaginat, când timpul se târâie ca melcul și tot ce își dorește un părinte este ca cineva să îi spună: copilul tău va fi bine. 

Gaura din inimioara lui Matei se pare că a fost mai mare decât s-a putut anticipa, intervenția a durat mult dar a decurs foarte bine. ”M-au chemat la terapie intensivă, să îl văd. Deși era detubat și respira singur, mi s-au înmuiat picioarele când l-am văzut. Nu știu cum am ajuns pe scaun. Era conectat la toate aparatele, avea branulă, fire, tuburi. 

Moagăr. Așa se aștepta Andreea să fie Matei după intervenția pe cord deschis. Adică somnoros, obosit, pleoștit. Dar băiețelul era flămând și dornic să se miște. Medicii i-au încurajat să să se miște pe coridor. În cărucior, a întrebat Andreea. Nu, doamnă, de mânuță. 

• Doctore, ce înseamnă să amețești?
• De ce întrebi, Matei?
• Mama mă tot întreabă și eu nu știu ce să îi spun.

Sofia îl aștepta acasă cu o grămadă de mașinuțe-cadou și cu mult chef de joacă după ce nu l-a văzut trei zile lungi. ”După operație ne uitam la Matei ca la butelie. Medicii  mi-au spus că nu are restricții, poate sări și pe trambulină, dar mie îmi era frică să îl las să ia o cană cu apă de pe masă. Nu am putut să îl țin în pat, el era învățat cu câinele, cu bicicleta, cu trotineta, cu leagănul.”

Sofia și Matei au zece ani și jumătate, respectiv opt ani și sunt foarte atașați unul de celălalt. Se joacă, fac prostii împreună și se acoperă reciproc. Andreea a descoperit recent o vânătaie de toată frumusețea chiar lângă apendice. Cu greu a putut scoate de la copii că Matei a căzut cu bicicleta iar ghidonul i-a intrat în burtă și că Sofia l-a oblojit cu apă rece. Deseori gătesc împreună. Sofia e cu inspirația, Matei cu munca. În cazul în care mâncarea nu corespunde așteptărilor, doar unul este vinovat. 

Sofi merge la dansuri populare, Matei la fotbal. Împreună fac engleză și teme. Își împart frățește responsabilitățile casei: duc mâncare bunicilor, hrănesc găinile, porcii, strâng mizeria după câine și pisici. Atunci când întind rufele împreună, el ține ligheanul, ea întinde. Sună idilic? Până în momentul în care câinele distruge florile mamei sau roade papucii. Atunci mai sare muștarul Andreei și mai ies scântei. Sau atunci când copiii se apucă, din proprie inițiativă, să sorteze toate hainele în dulap și se plictisesc la jumătatea demersului și toate hainele rămân stivuite pe jos pentru că ei se gândesc că e mai fain să se joace afară. 

”Când am cunoscut-o pe Cătălina, la spital, mi se părea că eu cu toate grijile mele sunt mică și ea e așa de mare. Când m-a luat în brațe să mă încurajeze, zici că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. E un om mare Cătălina, de chiar. Încercăm să contribuim și noi cu puțin și donăm, toată familia și colegii de serviciu, impozitul nostru Fundației Polisano, în semn de mulțumire.”

Andreea are un sac mare, plin de mingi sparte pe care nu are voie să le arunce. Trandafirii sunt de vină. Sunt prea mulți, e simplu. Andreea zâmbește și ce nu spune este că este fericită să aibă astfel de probleme și copii sănătoși.