„Aveți două luni să operați fetița.” Se întâmpla în plină pandemie: spitalele care ar fi putut opera pe cord deschis un bebeluș erau în carantină.

Cinci ani mai târziu, Olivia ciripește veselă într-o grădină mare. Îmi arată un elefănțel și îmi spune cu toată seriozitatea că e girafă, uite, are și etichetă. Argumentul este imbatabil, așa că îmi cer scuze. Apare în scenă și un șoricel camuflat. Stabilim că e căluț dar de data asta sunt mai pregătită: am și eu o girafă cu ochi albaștri și gene luni, fără etichetă. Suntem de acord, rămâne girafă. Descoperim că ne plac unicornii, mai ales cei cu aripioare strălucitoare. Dar nimic nu se compară cu strălucirea ochilor Oliviei și cu zâmbetului mamei ei.

Maria a aflat în trimestrul doi al sarcinii, în urma unui control, că este foarte posibil ca fetița lor să se nască cu o afecțiune cardiacă congenitală. A urmat o serie de analize, controale și drumuri la medici din mai multe orașe. Olivia s-a născut în 2020, în pandemie, cu două defecte la inimioară. În loc să se amelioreze, problema medicală s-a agravat, astfel încât atunci când fetița a împlinit cinci luni, părinților li s-a pus în vedere că necesită intervenție chirurgicală salvatoare în următoarele două luni și, în plus, că trebuie să găsească singuri un spital și o echipă medicală care să efectueze operația. Maria și Sorin au ajuns la Cluj la un consult de specialitate care a confirmat necesitatea și urgența intervenției dar operația nu a putut fi programată deoarece spitalul era în carantină. Părinții s-au orientat spre București unde au obținut o programare la intervenție. Cu o săptămână înaintea datei stabilite au primit însă un telefon care anula toate eforturile și pregătirile, spitalul din București intra și el în carantină. 

Viorela Cotârlă, medic specialist cardiologie pediatrică, care a monitorizat cazul Oliviei, i-a îndrumat spre Fundația Polisano iar intervenția chirurgicală cu mare risc și de înaltă precizie a fost efectuată de Anca Mandache, medic specialist chirurgie cardiacă, în ianuarie 2021. Olivia avea nouă luni. Mariei i-a rămas adânc întipărit în suflet momentul acela distinct, dinaintea intervenției: ”Te rupe momentul în care o dai din brațe, am plâns. Familia mi-a spus: ești mai puternică decât crezi, dacă apuci să plângi, nu te mai oprești. O să te simtă Olivia că ești slabă și așa o să fie și ea în operație. Asta m-a făcut puternică.”

Maria vorbește despre intervenția pe cord deschis, despre frică, speranță, curaj și recunoștință. Din brațele ei, pachețelul de energie turuie despre Kuki și Cica. În fiecare dimineață le duce buruiană proaspătă și le schimbă apa. Cum cine sunt Kuki și Cica? Găinile Oliviei. Apoi apar în scenă Max și Mița. Aici nu am nevoie de explicații suplimentare. Și ei trebuie hrăniți. Cine spunea că e simplu să locuiești la țară? Olivia trebăluiește cât e ziua de lungă. Într-o dimineața a găsit un arici înțepenit în gard și a dat alarma. L-a salvat, împreună cu mama ei, și apoi i-a dat bomboane de pisici. După ce l-a eliberat i-a cerut Mariei să meargă la magazin să îi cumpere un arici. În grădina mare, în care își petrece verile, totul este o aventură. 

Recuperarea a fost relativ ușoară dar tratamentul post-operator a durat mai bine de șase luni și Olivia mai are o bătălie de dus: recuperarea neurologică, cea care este mult mai lentă. Intuiția părinților a mers mână în mână cu recomandarea medicilor: cât mai mult timp petrecut afară, în aer liber. Cât mai multe jocuri simple, în natură și activități care să o stimuleze. Olivia își petrece verile alături de părinți la țară, la distanță de o oră de Sibiu, într-o căsuță cu o grădină mare. Maria a crescut la țară așa că știe bine ce beneficii poate aduce acest lucru fiicei ei în recuperare: libertate și sănătate. Atunci când petrece timp în grădină fetița e mai concentrată, mai atentă, mai receptivă.

”Nu trebuie mulți bani investiți. Totul se rezolvă prin jocuri educative: cu niște bețe construim o casă sau trasăm linii pe pământ și scriem ceva, totul e o joacă. Nu vrem să o privăm de tehnologie, dar dorim să stabilim limite clare și îi dăm ocazia să se dezvolte așa cum simte.” Medicii au recomandat cât mai multe activități sportive pentru întărirea musculaturii, cum ar fi înotul, ca parte a procesului de recuperare. Olivia pare a avea o țintă foarte bună cu mingea, drept urmare din această toamnă va merge la handball. 

Poate nu la fel de puternică precum dragostea de părinte, dar la fel de intensă, este recunoștința care trece dincolo de cuvinte și se manifestă în șoaptă. Fără să cunoască familia Oliviei în vreun fel, Fundația Polisano a contribuit financiar cu jumătate din suma necesară intervenției pe cord deschis. Imediat ce a trecut greul intervenției, familia a dorit să întoarcă binele care simte că i-a fost făcut. De atunci, Maria, soțul și tatăl ei sunt donatori recurenți ai Fundației Polisano. Doresc să dea înapoi o mică parte din ceea ce au primit și știu că din multe donații mici se finanțează intervențiile chirurgicale mari și că din multe și aparent neînsemnate picături de naște șuvoiul care salvează viețile copiilor cu malformații cardiace congenitale.

Experiența aceasta le-a legat și mai mult, dacă acest lucru este posibil. Tot ce fac, fac împreună, cu drag și cu veselie. Atunci când plouă, se apucă amândouă de frământat aluat. Pizza, prăjituri, biscuiți, mucenici, clătite, tot ce iese din mâinile lor miroase a bucurie și are gust de dragoste. Olivia e foarte hărnicuță și implicată în tot ce face.  

”Eu o să fiu veșnic recunoscătoare, Fundația Polisano ne-a ajutat să trecem peste hopul ăsta, pentru noi a fost greu, diagnosticul ne-a pus la pământ. Am simțit ce simte o plantă atunci când îi dai apă. A fost o perioadă sumbră, cu atât mai mult cu cât eram în pandemie.”