După ce a fost operat de trei ori pe inimă, un băiat de 13 ani din Merghindeal are nevoie de sprijinul sibienilor. Fundația Polisano îi construiește o casă

După ce a fost operat de trei ori pe inimă, un băiat de 13 ani din Merghindeal are nevoie de sprijinul sibienilor. Fundația Polisano îi construiește o casă

După ce a fost ajutat de Fundația Polisano cu trei intervenții chirurgicale pe inimă, Daniel, un băiețel de 13 ani din Merghindeal, este sprijinit în continuare, obiectivul următor al fundației fiind acela de a construi o casă pentru el și familia sa. Terenul pentru construcție a fost achiziționat în urmă cu câțiva ani, iar acum băiețelul are nevoie de ajutorul comunității sibiene pentru ca viața sa să se transforme într-una mai bună.

Daniel provine dintr-o familie defavorizată, care locuiește într-o pivniță improvizată, cu pământ pe jos, care nu ar rezista condițiilor meteo nefavorabile. Dacă ar locui aici, Daniel și-ar pune sănătatea în pericol din cauza frigului, umidității și igienei precare.

Două intervenții chirurgicale în Sibiu și una în Anglia

Cei de la Fundația Polisano au aflat de povestea lui Daniel în urmă cu cinci ani. Cu ajutorul acestora, băiețelul a reușit să fie tratat, trecând prin trei intervenții chirurgicale, dintre care două în Sibiu și una în Anglia.

„Noi am intrat în legătură cu Daniel în urmă cu cinci ani prin asistenta medicală din sat, doamna Daniela Prescurea, care ne-a cerut ajutorul. Daniel avea o malformație cardiacă și se simțea foarte rău, ajungea periodic la urgențe, familia nu avea telefon, aveau noroc pentru că erau vecini cu doamna asistentă socială și mergeau noaptea la ea pentru a anunța salvarea atunci când i se făcea rău băiețelului. Cu ajutorul nostru a fost operat succesiv, de două ori în Sibiu de echipa din Suedia. Deoarece problema lui tot revenea, până la urmă a fost nevoie de o operație mai complexă, dar definitivă și l-am trimis în Anglia deoarece necesita o recuperare lungă în ATI”, spune Cătălina Costache,  director executiv al Fundației Polisano.

O casă nouă pentru Daniel

Condițiile în care trăiește acum băiețelul din Merghindeal sunt unele care i-ar pune în pericol sănătatea, și, tocmai din acest motiv, Fundația Polisano a achiziționat în urmă cu câțiva ani terenul pentru construcția unei case.

Cu ajutorul Unimat, a lui Mihai Balaban, dar și a Fundației Cona, au fost cumpărate materialele pentru fundație și zidărie. Pentru ca viața lui Daniel să se schimbe, mai este însă nevoie de ajutor.

„Avem nevoie de 20 de tone balastru cu nisip, scândură cofrat 1,5 m cubi de 2,5 grosime (fălțuită), boiandruci, geamuri, uși, rigips, plăci osb pentru tavan (2 cm), tencuiala interioară (nisip, care, ciment), vopsea lavabilă, tuburi de acril pentru îmbinări, plasa poliestiren, adeziv plasa poliestiren, tinci alb ,instalație electrică (prize,doze, cablu cupru de 2,5 mm, dulii, tablou de siguranță), lemn pentru acoperiș, tigla, instalație apă, țeava de cupru pentru aductiune apă, instalații sanitare (chiuvetă, wc,cabină duș etc), izolatie, etrier centura beton, gresie, faianță. Cu mențiunea că balastrul este urgența numărul unu pentru a putea termina de clădit fundația. Se pot primi și materiale second-hand, dar în stare bună, dacă vă mai rămân de la renovări), detaliază Cătălina Costache într-o postare pe grupul de facebook „Vă ajutăm din Sibiu”.

Lucrările vor fi realizate de voluntari de voluntari și supravegheate de asistenta socială din Merghindeal, Daniela Prescurea. Sibienii care doresc să doneze o pot face în contul: RO69BRDE330SV84826373300 Fundația Polisano, cu mențiunea “Pentru Daniel”.

„Oamenii pot dona în contul deschis special pentru Daniel, iar dacă au obiecte de donat îi rugăm să ne scrie ori la postarea pe care am făcut-o ori direct pe pagina fundației”, concluzionează Cătălina Costache.

Share this post