E o întrebare pe care o auzi des în curtea școlii. Spusă cu o mână întinsă, cu o privire curioasă, cu acea naturalețe a copiilor. Dar când o rostește Rareș, are ceva în plus. Într-un „Vrei să fii prietenul meu?” nu e doar o invitație la joacă — e un gest de recuperare, de reconectare, de așezare la loc a unei lumi care, pentru o vreme, s-a frânt în bucăți. Se simte și firul de perfuzie, și mâna mamei care nu l-a lăsat nicio clipă, și echipa de medici care i-au cusut inima cu un „fermoar”. Rareș este în clasa întâi iar în spate stă o luptă dusă în tăcere, în saloanele unui spital și o sală de operații. Un trecut pe care nu și-l mai amintește, dar pe care îl poartă, cumva, în mersul hotărât și în felul în care protejează copiii mai mici decât el. 

Un control medical obișnuit, la trei luni și jumătate, a adus cu el un diagnostic crunt: malformație cardiacă congenitală. Rareș s-a născut cu o inimioară bolnavă ce necesita operație pe cord deschis. Pentru părinți, Maria și Alin, au început să curgă întrebările: sarcina a decurs bine, la fel și nașterea, Rareș nu prezintă simptomele clasice, cum e posibil? Din acea zi lumea s-a împărțit în două: înainte și după  de aflarea veștii și nimic nu a mai fost așa cum fusese până atunci. „Soțului i s-a făcut rău când am auzit că trebuie operat. Eu nici n-am realizat atunci. Nici acum nu mă pot uita la pozele de la botez.”

Rareș a fost diagnosticat la Timișoara de Adrian Lăcătușu, medic primar cardiologie pediatrică, care a însoțit familia, cu multă dedicație, pe tot parcursul medical și a îndrumat-o spre Fundația Polisano. În ianuarie 2019 Fundația Polisano organiza și finanța o misiune operatorie de mare anvergură în cadrul căreia au fost operați pe cord deschis zece copilași într-un maraton operator de excepție. Rareș a avut șansa să fie unul dintre ei. 

Retrăirea orelor de incertitudine, a momentului când brațele rămân goale pentru câteva ore lungi iar viața copilului este în mâna unor străini, oricât de buni sunt ei în plan profesional, are o încărcătură emoțională grea, e aproape ca și cum s-ar întâmpla a doua oară. Maria zâmbește printre lacrimi:  „A fost cea mai lungă și grea așteptare din viața mea. M-au chemat în terapie intensivă când încă nu se trezise din anestezie și medicul i-a spus: ‘Prietene, trezește-te’ și Rareș s-a trezit și m-a văzut acolo, lângă el. A fost al patrulea copil operat și primul pe care l-au transferat pe salon”. Mândria unei mame nu poate fi depășită decât de dragostea ei. 

Greul unește iar o asemenea intervenție trece din inimioara copilului în sufletul mamei care trebuie, și el, vindecat. Trei mame și-au unit forțele în salonul în care s-au găsit împreună, alături de copii lor operați. S-au îngăduit, s-au sprijinit, s-au organizat astfel încât „dacă una voia să meargă la baie, celelalte rămâneau cu copilul ei. Ne chemam, ne supravegheam copiii. Ne-am ajutat, ne-am ținut pe picioare.” Puterea unei mame e mare dar puterea mai multor mame, e puternică și vindecătoare. Alături de ele a fost, mereu, atât în timpul zilelor de intervenție, cât și a perioadei de spitalizare, Cătălina Costache, directorul executiv la Fundației Polisano. „Cătălina era acolo dimineața, se plimba printre saloane, intra, ne întreba de copii, ne zicea să stăm liniștiți, că totul o să fie bine. Era omul care venea la timp cu o vorbă. Atât. O vorbă bună. Dar când stai cu copilul în brațe și ți-l iau să-l ducă la operație, o vorbă bună face cât lumea întreagă.”

Rareș s-a vindecat cu o viteză care i-a uimit pe toți, după zece zile, când i-au dat jos și ultimele pansamente, se mai vedea doar o liniuță dreaptă: fermoarul care i-a închis inimioara. După externare, Maria și Alin l-au dus pe Rareș direct la țară, departe de răceli și aglomerație. Băiețelul s-a refăcut complet și nu are nicio restricție.

Șapte ani mai târziu Rareș este cel mai înalt copil din clasă și cel mai energic de pe scară. Vine acasă obosit, de la ora de înot unde merge de trei ori pe săptămână și deja înoată cu labe, fără colac. Joacă fotbal, merge cu trotineta cu o viteză care sperie și trotuarul. A fost căpitan de echipă la ora de sport și n-a trecut ușor peste faptul că a trebuit să plece chiar atunci la bazin. „A așteptat toată săptămâna să fie vineri, să fie din nou căpitan… și echipa lui a pierdut. A fost foarte supărat.” Este foarte activ și energic dar, în același timp curajos și determinat. „E genul de copil care merge în față, curajos, înfipt, nu se teme. După ce a trecut prin ce a trecut, nimic nu-l mai sperie. La dentist i-a spus medicului că s-a spălat pe dinți, dar că după aceea a mâncat o ciocolată, ca să nu meargă degeaba.” Băiețelul mai e și foarte receptiv la tot ce este nou. Acum este pasionat, alături de toți prietenii lui, de kendama, se întrec în scheme și figuri complicate.

Cicatricea lui e aproape invizibilă iar inima lui bate tare, bate sănătos, pentru el, pentru ceilalți, pentru viață.

Rareș nu mai e un caz medical. Rareș e o poveste. Nu una despre o operație pe inimă, ci despre cum o comunitate poate ține inima deschisă — cu medici, cu mame, cu oameni precum Cătălina, cu copii care cresc curajoși și întreabă, fără teamă, cu inima plină: „Vrei să fii prietenul meu?”