A trebuit să lupte pentru viață încă de la primele guri de aer. Sedat, intubat, ventilat mecanic, singur. Mario și-a petrecut primele două săptămâni la terapie intensivă, între viață și moarte fără ca mama lui, Teodora, să îl poată ține în brațe sau mângâia în tot acest timp. 

Starea lui s-a agravat imediat după naștere și a necesitat îngrijiri în terapie intensivă din cauza pneumotoraxului bilateral (aer între plămân și peretele toracic) iar șansele sale erau minime. Sedat, intubat și ventilat mecanic, Mario a fost timp de două săptămâni între viață și moarte. ”Eu l-am văzut abia la două zile după cezariană, a fost o imagine cumplită, cred că o să rămân cu ea în suflet toată viața. Mi s-a spus că nu are șanse la viață, era în stare critică, avea trei kilograme și nu avea putere să lupte.”

Pentru Teodora au fost două săptămâni grele, departe de bebelușul ei, departe de soțul ei, Marius, și de fiul lor de 6 ani, Luca pe care îi putea vedea la fereastră și prin apel video. 

Încet-încet Mario a început să răspundă la tratament, a putut fi detubat și lăsat să respire singur dar lupta lui pentru viață nu s-a oprit aici. Investigațiile au arătat că suferă de două malformații cardiace congenitale care necesită intervenție chirurgicală în jurul vârstei de șase luni, veste care i-a dărâmat pe părinții care începuseră să spere că au trecut peste ce a fost mai greu. Băiețelul a fost luat în evidențele medicale fără a fi pus pe vreo listă de așteptare. 

Primele luni de viață au fost extrem de complicate și stresante, Mario respira accelerat, mânca puțin și creștea greu. Probabil iubirea necondiționată pe care a primit-o acasă l-a ținut. Teodora și Marius au început să se informeze în legătură cu demersurile ce trebuiau făcute ca fiul lor să fie operat în perioada recomandată de către medici. Așa au dat peste o postare a Fundației Polisano legată de una din misiunile umanitare în care medici din străinătate veneau să opereze, pro bono, inimioarele mai multor copii în câteva zile, în cadrul unui maraton operator. Cu defect septal ventricular și stenoză pulmonară severă, Mario nu avea mult timp la dispoziție. A fost luat în evidența de Florin Ionescu, medic specialist cardiologie pediatrică de la Spitalul Clinic Sanador din București și inclus pe lista copiilor operabili. Teodora și Marius sunt oameni obișnuiți, cu job-uri obișnuite, plătesc rate, au o familie de patru persoane și nu ar fi putut susține financiar costurile intervenției lui Mario. De aceea au fost îndrumați spre Fundația Polisano care a preluat costurile intervenției chirurgicale. 

În mai 2023 Fundația Polisano a organizat o nouă misiune umanitară în cadrul căreia a venit, pro bono, o echipă de specialiști din Germania, medici chirurgi, anesteziști și asistente de ATI să opereze în doar câteva zile inimioarele a opt copilași. Mario a fost al șaselea copil supus intervenției pe cord deschis. 

”Puterea mamelor este foarte mare. S-a întâmplat acolo, în spital, ceva minunat. Noi, mamele, am fost foarte unite, când intra un copil în operație, o susțineam pe mămica respectivă. A fost puternic și profund, am legat niște prietenii frumoase. Cu una din ele, Mariana, mama lui Paulică, am legat o prietenie care cred că e pe viață. Deși sunt mulți kilometri între București și Brăila ne vedem de câte ori putem iar Mario și Paulică sunt prieteni buni. Zilele trecute ne-am văzut și am sărbătorit doi ani de la noua viață a copiilor noștri.”

Teodora a fost alături celorlalte mame din misiunea operatorie și aceste i-au fost, la rândul lor alături, în orele lungi în care Mario a fost în sala de operații iar personalul medical fost acolo pentru ele și copiii operați, nu doar medical, dar mai ales emoțional. Teodora a avut permisiunea să stea în fața blocului operator ca să îl poată vedea pe Mario în clipa în care a ieșit din sala de operații.

”Acolo stăteam mămicile și așteptam să iasă puișorii. Mi s-au înmuiat picioarele când l-am văzut, m-au susținut celelalte mămici, la propriu. Era mic și plin de tuburi, într-un pat de adult. Doamna doctor anestezist din Germania mi-a spus: you can kiss your baby. L-am pupat pe frunte, o să țin minte mereu momentul acela. După câteva ore am avut voie să stau cu el. Am avut sprijinul echipei medicale Sanador, erau mereu lângă noi, cu îmbrățișări și vorbe frumoase, a ajutat enorm. Mă gândesc cu drag la fiecare persoană care a contribuit la însănătoșirea lui Mario. Eu le spun îngerii lui Mario.”

Deja în terapie intensivă a început Mario să mănânce o cantitate dublă de lapte și a dat semne de veselie. Externarea s-a putut face la cinci zile de la operație iar recuperarea lui a fost rapidă. O provocare pentru Teodora a fost să îi schimbe pansamentele și să învețe cum să îl manevreze deoarece sternul băiețelului era cusut cu sârme de oțel. Va rămâne în următorii ani sub supraveghere medicală constantă și timpul va spune dacă va mai fi nevoie de altă intervenție chirurgicală dar medicii s-au pronunțat deja: Mario nu are niciun fel de restricții și dacă va dori, va putea practica chiar și sport de performanță. 

”Când doarme stau și mă uit la el, în fiecare seară îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiește. M-am rugat de la naștere doar să trăiască. Două săptămâni după ce l-am născut doar m-am uitat la el. Ce își dorește o mamă când dă naștere? Să își țină copilul țină în brațe. Eu nu am putut nici să îl ating. Asta e durerea mea cu care voi trăi toată viața. Nu am putut să îl strâng la piept și să îl miros. Poate de asta este Mario așa de iubitor.”

La cei doi ani și jumătate, Mario este astăzi un copil vesel și activ, pupăcios și iubăreț. Și tare mâncăcios, spre fericirea Teodorei. E intr-un maraton continuu, el nu știe să meargă, doar să alerge. E o mică tornadă de voie bună și energie și umbra lui Luca pe care îl iubește și îl admiră cu admirația de care doar un mezin este capabil față de eroul lui absolut: fratele cel mare. Atunci când nu aleargă după găini sau smotocește pisica, Mario sare în trambulină sau se joacă cu câinele. Dar orice face sau meșterește, la câteva minute se oprește din sărit sau din alergat și oferă o îmbrățișare și un te iubesc celor aflați prin preajmă. Pe Luca îl roagă să scrie pe tăblița lui alfabetul și cifrele și să îl ajute la puzzle-urile mai grele. Din toamnă va merge la grădiniță. Teodora este fericită să îl vadă neastâmpărat pentru că așa este un copil sănătos. Ultima boacănă a lui Mario: doar el știe cum a reușit să mute un ghiveci mare de flori din dormitor până în sufragerie unde l-a vărsat pe covor, apoi a luat pământ în mânuțe și l-a dus în dormitor. 

”Fără medicul Ionescu, Fundația Polisano și toată echipa medicală, fără această operație Mario nu ar fi trăit, a fost șansa vieții lui pentru că el nu era nici măcar pe o listă de așteptare. Vom fi mereu recunoscători Cătălinei, directorul executiv al Fundației Polisano, să fie sănătoasă și să salveze cât mai mulți copii. Ajutăm și noi așa cum putem de la distanță, distribuim postări, trimitem formularul pt 3,5% din impozitul pe venit. Pe Cătălina am cunoscut-o la Sanador, la operație. Prima interacțiune a fost ca de la mamă la mamă: și-a luat mult timp să povestim și a avut pentru mine cuvinte de încurajare și de sprijin emoțional, având experiența nașterii lui Mario. Și-a dedicat mult timp mamelor în acea misiune umanitară. Am păstrat legătura cu ea, îi trimit poze cu Mario. De ziua ei i-am făcut o surpriză împreună cu Mariana, mama lui Paulică: i-am trimis prin poștă un aranjament floral în formă de inimă, cred ca s-a bucurat mult.”

Un tort mare, în formă de inimă. Una sănătoasă! Doi ani de la operațiile lui Mario și Paulică. Doi ani de la noua lor viață, activă și sănătoasă. Două mame prietene pe viață, doi copii poznași și ștrengari, adică sănătoși. Sentimentele sunt amestecate: bucuria se împletește cu durerea și disperarea clipelor când viața băieților era în mâinile medicilor și inimioarele lor au fost, pentru scurt timp, oprite. Prevalează însă un sentiment mare, puternic: acela de recunoștință până la cer.

”Mario este un luptător ȘI un norocos”, spune Teodora, glasul îi tremură scurt dar zâmbetul fericit spune mai mult decât 1.000 de cuvinte.