În această perioadă unii copii de clasa a opta au dat examenul de capacitate. Mulți susținuți de părinți cu meditații, în încercarea de a prinde un loc la un liceu cât mai bun. Pentru alții, tot de clasa a opta, examenul e zilnic, meditațiile sunt asupra zilei de mâine, iar capacitatea este de a supraviețui.

Daniel nu s-a prezentat la examenul de capacitate. Nu avea cum, nu avea de ce. În locul unei școli de meserii, va merge, probabil, direct la munca necalificată. Și totuși, este un luptător și, mai ales, un supraviețuitor. Așa cum nu am văzut mulți.

Du-l acasă, doamnă, și așteaptă să moară! Era anul 2016, Daniel avea 8 ani.

Ce poate face o mamă care are mai mulți copii decât clase și care nu are nici măcar un telefon să sune la salvare atunci când copilului ei i se face rău? Și i se face des, foarte rău.

aniel s-a născut cu stenoză aortică severă, o malformație cardiacă congenitală, într-o familie defavorizată, al cincilea din opt copii. Tatăl, complet absent din viața familiei, muncește doar cât să își finanțeze viciul. Mama, Monica, încearcă cu încăpățânare să aibă grijă de copii. Doar să îi hrănească e mai mult decât poate singură. Copilul sângerează pe nas și pe gură de când se știe, amețește, își pierde conștiența.

Povestea e foarte simplă. Daniel a fost condamnat la moarte. Dar trei OAMENI s-au opus.

Primul OM

Doctor în filologie, master în comunicare, asistent social în Merghindeal. Unde? Exact! Ea este Daniela Prescurea, angajată a primăriei opt ore pe zi și voluntar celelalte 16 ore. Originară din Dorohoi, Daniela s-a stabilit alături de familie în Merghindeal în urmă cu 12 ani, satul natal al soțului ei. Aici au mers băieții lor la școală, astăzi sunt ambii studenți. Daniela zâmbește:

„Sunt voluntari, la fel și soțul meu, nu au prea a avut de ales dar acum le place. Eu sunt norocoasă. La noi e o comunitate mică și aflu imediat de problemele din sat. Sunt 302 copii în Merghindeal. Mie îmi sună telefonul și noaptea. Mama lui Daniel a venit să îmi bată în geam la 2 noaptea pentru că nu avea telefon și nu avea cu ce suna la 112. Telefonul meu e deschis mereu.

Daniel a mers la școală atât și cât a putut. Avea tratament simptomatic, dar era nevoie să fie tratată cauza. De multe ori familia nu avea bani de medicamente, nu o dată ne-am zbătut să facem rost. Cred că am fost de vreo 40 de ori cu el la Sibiu, la spital, cu mașina personală și cu soțul meu drept șofer, pentru că eu nu am carnet. Săracul Daniel, avea rău de mașină, hemoragie nazală, nu a fost ușor să meargă la medici și la controale.

Atunci când s-au întors cu verdictul de la Târgu Mureș, nu am putut accepta situația, am simțit că trebuie să fac ceva. Am trimis multe mailuri, către ONG-uri.”

Al doilea OM

Două ore i-a luat să răspundă la mailul la care celelalte ONG-uri nu au răspuns niciodată. Iar răspunsul a însemnat asumarea: da, preluăm cazul, ne implicăm, încercăm să îl salvăm pe Daniel. Ăsta e jobul Cătălinei Costache, directorul Fundației Polisano, nu? Da, Fundația Polisano a salvat până acum peste 500 de copii, aducând medici specialiști și finanțând intervenții chirurgicale cardiologice. Dar un job presupune opt ore de muncă. Ce a făcut Cătălina excede orice job, implicarea a fost pe parcursul a doi ani. Nu a salvat „doar” încă o viață, ci o familie. O să vedeți.

În primă fază Cătălina i-a facilitat lui Daniel analize și consultații de specialitate. În a doua fază a adus specialiști din străinătate în misiune umanitară și a organizat prima operație minim invazivă pentru Daniel. Apoi, după câteva luni, a fost nevoie de a doua. Atunci când nici aceasta nu a rezolvat problema complexă, Cătălina a pregătit terenul pentru o operație pe cord deschis în Anglia. Apoi a achiziționat terenul pentru și a construit, alături de Daniela, o casă pentru Daniel și familia lui. Simplu ca bună ziua.

Al treilea OM

Pentru că starea lui Daniel se deteriora rapid și riscul să nu reziste călătoriei era mare, băiețelul a avut nevoie să fie însoțit de un medic în drumul spre Anglia. Ce medic se oferă să fie însoțitor de zbor, ghid, translator, suport psihologic pentru o mamă neieșită din Merghindeal și pierdută într-o lume a aeroporturilor, a regulilor stricte, a spitalelor străine, incapabilă să înțeleagă nu doar limba, ci și mersul lucrurilor?

În timpul lui liber, între gărzi, medicul specialist pediatru Samuel Bunescu, pe atunci medic rezident, a fost acel univers la care s-au raportat Daniel și Monica timp de o lună. Obișnuit cu voluntariatul în țări precum Kenia, Tanzania sau India, și cu misiuni medicale în țară, dr. Bunescu l-a însoțit pe Daniel la Bristol, a rămas alături de mamă și copil timp de o săptămână, până după operație, apoi s-a întors de urgență la spitalul din Sibiu unde era de gardă. A revenit în Anglia pentru a-i ajuta să se întoarcă acasă după operația pe cord deschis și a vegheat asupra lui Daniel în perioada post-operatorie, la Spitalul de Pediatrie.

Monica nu ar fi avut nicio șansă singură, nu ar fi știut să se orienteze pe aeroporturi, să ajungă din Londra în Bristol, să se cazeze la hotel, să semneze acordurile necesare intervenției, să dea primul ajutor, să ceară să vorbească cu superiorul ierarhic la graniță, atunci când, în primă fază, li s-a refuzat intrarea în Marea Britanie. De teamă, în ziua operației Monica aproape a refuzat intervenția, iar apoi, când l-a văzut pe Daniel legat la tuburi și la aparate în terapie intensivă, a făcut un atac de panică, încât a fost nevoie de intervenția doctorului Bunescu pentru a calma lucrurile. Și după 8 ani, dr. Bunescu își amintește: „Daniel a fost un luptător, un copil cuminte, calm, timid. Mereu spunea: sunt bine, și atunci când chiar nu era.”

Și au rămas 7 copii singuri, într-o pivniță

Se pot spune multe lucruri despre Monica, mama lui Daniel, dar un lucru cu certitudine nu se poate spune: că nu îi pasă de copii. Ca să salveze viața unuia a fost nevoită să lase alți 7 singuri acasă. Acasă a însemnat mai mulți ani pivnița cu două încăperi și pământ pe jos a unei case în ruină. Curent, apă, încălzire? Ioc. Daniela a salvat situația.

„Tatăl a plecat la cerșit în altă țară, el are nevoie să își finanțeze viciul, nu cred că realiza ce se întâmplă. Nu judecăm pe nimeni. Au rămas 7 copii singuri, într-o pivniță. Se hrăneau din alocații și din ajutor social. Cei mai mici erau o fetiță de 2 ani și jumătate și un băiețel de 7 ani, restul erau mai răsăriți, unii chiar majori, dar tot copii și ei. Nevoia te învață. Fiecare a încercat să se descurce singur, nu erau obișnuiți să aibă grijă unii de alții. Nu sunt o familie închegată. Eram cu grijă să nu li se întâmple ceva, eram și eu practic mutată la ei, soțul mă întreba, acasă nu mai stai? Nu prea, țineam copiii sub control.”

Casa pe care am construit-o? Ooo, a fost o adevărată aventură. Daniela râde ca un clopoțel

După trei intervenții pe inimă, Daniel a avut nevoie de o perioadă de recuperare dar, mai ales, de condiții decente de locuit. Altfel exista riscul ca tot ce a îndurat copilul și ce au trudit OAMENII din jurul lui, să fie în van. Daniel nu putea locui în continuare în pivnița insalubră, fără toaletă, curent, apă, încălzire. Mama lui nu ar fi putut niciodată să ofere singură copiilor un acoperiș. Și atunci, Daniela și Cătălina s-au hotărât să construiască o casă pentru familia lui Daniel. Exact așa!

A fost și ca rămâne un caz singular, justificat prin gravitate lui, când Fundația Polisano a cumpărat teren pentru casă. Au urmat apeluri, strângeri de fonduri, sponsorizări, donații de materiale. Daniela și-a activat întreaga rețea de întrajutorare. A mobilizat voluntari, asociații, firme de construcții. Fără persoane dedicate precum domnul Balaban, dl comandant Drăguceanu, dl. inginer Popescu care a consiliat lucrarea cu răbdare infinită nu ar fi putut reuși. Practic, casa a fost înălțată cu ajutorul oamenilor din comună. Carismă? Pragmatism? Dăruire? Probabil din fiecare și încă multe altele. Altfel nu se explică cum reușește să coaguleze oameni. Sponori, donatori dar mai ales oameni din sat. Cum convingi un om care lucrează cu ziua și are nevoie de banii munciți pentru a pune pâine pe masă, să vină voluntar la altă familie din comunitate, căreia i se construiește o casă? Asta doar Daniela știe.

Daniela nu se oprește aici. Deja construiește o a doua casă pentru o familie defavorizată în colaborare cu dl Popescu, cu ajutorul prompt al dnei Alina Podariu. Între timp Daniela se zbate să sprijine mamele care au nevoie de ajutor, caută să găsească cele mai bune soluții la cazuri complicate, având mereu în minte binele suprem al copilului.

„În Merghindeal mi-am găsit locul și menirea”, explică ea cu simplitate. În zâmbet i se oglindește toată bunătatea.

Daniel azi?

„Daniel are aproape 17 ani, e sănătos, a terminat clasa a opta, are un acoperiș deasupra capului. Încerc să îl conving să meargă mai departe la o școală profesională la Agnita, să învețe o meserie, este o navetă de 8 km cu autobuzul școlii. E dificil, pentru că tentația de a merge să lucreze ca să aibă banii lui este mare.”

Daniela a rămas atașată de familia lui Daniel și încearcă, în continuare, să ajute atât cât poate și cât este lăsată.

„E tare frumos să știi că ești de ajutor. Să ai sentimentul că nu trăiești degeaba pe lumea asta.”