Uneori operația pe cord deschis aduce nu doar o inimioară sănătoasă, ci ceva în plus: primul zâmbet.

Victor abia a împlinit doi ani, țintește bine și șutează mingea direct în tractorul lui Cezar, fratele lui de patru ani. Cezar pedalează repede, Victor aleargă după el. Lasă-mă în pace, eu conduc, nu vezi? se aud strigăte indignate dar tirul de șuturi continuă. De după perdea Sidonia le urmărește cu un zâmbet de mamă fericită joaca de-a șoarecele și pisica. Au trecut prin multe, cu toții, ca să ajungă să zburde prin curte.

Victor s-a născut cu inimioară defectă, cu o malformație cardiacă congenitală care reunește patru defecte într-unul singur: tetralogie Fallot. Deși medicii au avut suspiciuni din timpul sarcinii, abia la șase săptămâni după naștere au putut confirma diagnosticul lui Victor și necesitatea intervenției pe cord deschis. Părinții, Sidonia și Bogdan, nu s-au așteptat nici să fie atât de grav, nici atât de urgent. Practic, Victor urma să fie operat imediat ce ajunge la greutatea minimă operabilă.

Copilașul obosea extrem de repede, nu avea putere să sugă și dormea aproape neîntrerupt. În aceste condiții a fost o provocare să crească în greutate cele câteva kilograme necesare. În toamna anului 2023 Victor a fost pregătit pentru intervenția chirurgicală de la Spitalul Sfântul Constantin din Brașov. Intervenția a fost efectuată de echipa condusă de Anca Mandache, medic specialist chirurgie cardiacă și Mirabela Cașcaval, medic specialist cardiologie pediatrică. Întreaga familie a pornit din Avrig spre Brașov. Sidonia s-a internat cu Victor iar Bogdan a rămas cu Cezar aproape de ei. Intervenția a durat aproape șase ore grele, lungi și chinuitoare. 

”Operațiile acestea sunt foarte riscante și ne-am crucit atunci când ni s-au explicat riscurile și a trebuit să semnăm hârtiile. Eram hotărâți pentru că nu prea aveam de ales. Dacă nu făceam operația, riscam să îl pierdem la 14-15 ani. Am fost distruși, ne-a fost extrem de greu, am fost foarte stresați, cu nervii la pământ până s-a recuperat puțin. În spital totul a fost impecabil: personalul, spitalul, îngrijirea copilului, atenția medicilor. Ne-am simțit în siguranță și asta a contat mult.”

Orele în care a fost Victor în intervenție au trecut greu pentru părinți dar au ales să le petreacă împreună, la telefon. Pentru Sidonia cel mai mult a contat faptul că medicii i-au dat voie să îl vadă pe Victor și să stea cu el imediat ce a ieșit din intervenția chirurgicală și a fost dus la terapie intensivă. După ce s-a trezit din anestezie a început să plângă după mâncare, ceea ce este un semn foarte bun. 

”Victor încă nu stătea în funduleț și trebuia să stea mai ridicat și doamnele asistente i-au făcut un fel de legănuț, dintr-un cearșaf rulat, să îi stea fundulețul, să nu alunece. Foarte atent și drăguț din partea lor.” După patru zile medicii l-au externat pe Victor și părinții au putut merge cu el acasă. La început erau temători și prudenți pentru că băiețelul avea încă bandajele de la operația proaspătă, apoi tot mai încrezători, pe măsură ce timpul trecea în favoarea copilașului lor. 

După un drum lung și foarte lent cu mașina au ajuns cu toții cu bine acasă. Sidonia l-a pus pe Victor pe o canapea iar copilașul a făcut părinților cea mai frumoasă surpriză de care își vor aminti cu emoție toată viața: primul zâmbet adevărat. De atunci zâmbește într-una.

”După operație parcă a devenit alt copil: mai vesel, mai vioi, mai activ, mai zâmbăreț, cu totul altfel. Până la operație nici măcar un zâmbețel micuț-micuț nu am văzut la el. Dormea, dormea, dormea, mai mult de un sfert de oră nu stătea treaz. Îi dădeam mâncare în somn. În spital, după operație, a zâmbit așa, puțin de tot, era adormit. Dar acasă, l-am pus pe pat și zâmbea cu toată fățuca, și se juca cu mânuțele și cu piciorușele. Are un gest atunci când se bucură, dă tare din mâini și din piciorușe, și acum face exact la fel. Gestul acela atunci l-a făcut pentru prima dată. După operație a fost totul bine.” 

Victor a început să ia, treptat, în greutate. Azi, la doi ani cântărește 13 kilograme. Părinții au înțeles că achizițiile lui vor fi ceva mai lente dar nu l-au grăbit și l-au lăsat să se dezvolte în ritmul lui. La un an și patru luni a început să meargă dar astăzi nu-l mai prinde nimeni în afară de fratele lui, Cezar. ”Stăm la casă, le place să meargă în curte, la joacă, se dau pe tobogan, se joacă cu mingea, desenează cu creta. Victor e înnebunit după mingi, Cezar se dă cu tractorul și cu bicicleta, nu vă puteți imagina ce-i în curte, e ca în Tom și Jerry. Cezar are grijă de Victor, îl protejează, știe că nu are voie să îl lovească.”

Atunci când au realizat că părinții lui Victor pot susține financiar jumătate din costurile intervenției lui Victor, medicii de la Brașov i-au pus în legătură cu Fundația Polisano. Cătălina Costache, directorul executiv le-a confirmat sprijinul fundației și au cunoscut-o abia la Brașov, la operație. ”Este un om vesel, foarte blând. Le mulțumim din suflet fundației și medicilor pentru că au salvat viața lui Victor.”

Victor s-a trezit din somnul de prânz și solicită întreaga atenție a Sidoniei iar cozonacii s-au copt între timp în cuptor. Până la vârsta de 13-14 ani când este posibil să fie necesară o nouă intervenție, se bucură unii de alții.